Tu faci parte din comunitate?

Era o zi de duminica, eram in sufragerie si Frank vine si ne zice, hai sa mergem la strângerea de fonduri sa donam, dar sa donam ca si organizație nu ca indivizi.

(cu câteva zile înainte ne-a zis ca o sa fie o strângere de fonduri pentru o doamna care avea nevoie disperata de o operație la sân, deoarece avea cancer)

Fiind sensibilizat am donat si eu alături de colegii mei, dar Frank ne-a zis hai sa donam ca si organizație nu simpli indivizi.

Acceptam si plecam spre una din biserici unde se întâmpla acest eveniment. Acolo găsim o curte imensa, plina cu oameni pe scaune si in fata un domn care anunța cine ce bani a dat sau ce oferă spre donație, deoarece unii donau animale sau produse care erau scoase la licitație.

Mă întorc la Frank si îl întreb de ce anunță tot timpul in fata, nu se poate sa pui banii într-o urna si sa pleci, pana la urma nu contează cine ajuta, contează ca omul sa fie ajutat.

El mi-a explicat un concep foarte simplu pe care eu personal nu l-am remarcat.

Ei sunt o comunitate, iar când donează in fata lumea ii vede, ii vede ca fac parte din comunitatea lor, ca sprijină, iar atunci când ei o sa aibă nevoie de ajutor lumea o sa ii știe.

Am trecut ușor peste episodul acela, deoarece nu i-am dat importanta pe moment, dar acum realizez cat de important e sa te vadă lumea ca faci parte din comunitate, ca te implici, ca ești acolo pentru ei.

Nu e vorba de mândrie, “uite am dat bani pentru aia, am fost prezent acolo”, e vorba uite sunt aici sa te ajut, doar noi putem sa spunem ca e mândrie, deoarece așa vedem noi, eu fac o actiune pentru comunitate si nu imi pasa de ce zice lumea.

Unii spun ca la evenimente e bine sa faci act de prezenta, sa te vadă lumea, sa știe ca ești acolo pentru ei, e mare lucru.

Ascultam ieri pe Simon Sinek, in unul din TEDx Talks-urile lui si spunea:

„Bloggerii sunt oameni care stau online, dar odată pe an au o conferința la care se vad toți, când ar putea sa facă o conferință pe Skype, dar nu ei vor sa se vadă, sa aibă interacțiune umana”.

Programatorii din Iași se întâlnesc sa facă JUG meet or JS meet. Doar ce nu pot sa facă un forum si sa discute acolo? Dar vor sa fie oameni, sa știe cine e in spatele nickname-ului de pe forum, nu poti ciocni o bere pe forum.

Simt ca vreau sa ajut Iașul sa crească, poate nu știu cum ar trebui sa fac asta, dar știu ca sunt aici sa susțin si sa ajut, vreau sa scriu o carte pentru comunitatea de tineri din Iași pentru a-i inspira sa faca voluntariat si sa implice in comunitate, asta e primul pas.

Cine m-a rugat sa ajut am ajutat, deoarece de mic fac asta, țin minte si acum momentul in care Iulian Boia m-a rugat sa îl ajut si intram din camera in camera prin cămin in T19 sa rog prietenii sa voteze pentru „ Turnul nostru”, unul din primele proiecte ale „Fundației Comunitare Iași”.

Comunitatea din Iași nu mă știe, nu pot sa mă conectez cu ei printr-un blog, oamenii care mi-au dat bani sa fiu aici sunt oameni cu care am interactionat sau făcut schimb de idei, din comunitățile din care fac parte, JCI Iași, AIESEC Iași si Alumni AIESEC Iași sau Romania, ASPIRE Academy, The Grape Iași sau doar prietenii mei dragi care formează si ei o comunitate.

Arătați ca sunteți prezenți in comunitățile din care faceți parte, mergeți si puneți umărul la clădirea sau consolidarea ei, donați cat de puțin posibil pentru cauza in care credeți, dar oamenii o sa vadă ca sunteți acolo si apreciați ce fac ei.

Promisiunea mea e ca in următorii 5 ani sa întorc in comunitate toți banii care i-am primit ca donație si asta mă obliga sa fac ceva de valoare, prin care sa ajut comunitatea.

Tu ce faci pentru comunitatea ta?

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

Log in with your credentials

Forgot your details?