Plasa de siguranta

646x404

Ivan e la 15 metri de sol, se uita in jos, publicul e cu sufletul la gura, nimeni nu respira, doar un fosnet de ambalaj a unui copil strica linistea de mormant.

Cu greu stapanea herghelia de fluturi care isi gasisera un hipodrom in stomac.

Emotiile il faceau putin vulnerabil, dar era greu fara emotii, dupa mine era un semn bun.

Pieptul sus, falnic, ia bara de la leagan si isi aseaza picioarele pe ea.

Se uita in jos cu multa incredere, era o plasa sub zona respectiva, care ii crea comfortul mental ca orice s-ar intampla totul va fi bine.

Ivan incepe cascadoria, era la primul lui spectacol, se vedea asta, la fiecare saritura reusita parca ii cresteau fortele.

Dupa 5 minute de deomstratii i se mai alatura Sasha, un alt cascador care pornea din partea opusa pentru a-l ajuta la o cascadorie mai dificila.

Se uita ochi in ochi, parca si-ar vorbi, “a venit momentul cel mare”. Publicul este hipnotizat.

Protagonistul nostru incepe, se desprinde de trambulina, se balanseaza puternic.

Din dreapta se desprinde Sasha, se tinea cu picioarele de leagan, capul in jos pentru a avea mainile libere gata sa il prinda pe Ivan.

De multe ori am vazut acrobatii la circ, dar de aceasta data ma uitam cu alti ochi, nu mai vedea doar acrobatia, vedeam camaraderie, vedeam prietenie, intelegere doar dintr-o privire, putere data de puterea realtiei dinte cei doi si nimic mai mult.

Ivan se desprinde, face un surub in aer, se da peste cap ca apoi Sasha sa il prinda, publicul admira inmarmurita miscarile tanarului acrobat.

Sala izbucneste in aplauze frenetice acoperind chiar si muzica din boxe.

Energia emanata de publicului l-a facut pe Ivan sa riste, deoarece “o acrobatie in plus nu si-a avut rostul” ii spuse Sasha dupa spectacol, “ai riscat sa nu te mai pot prinde”.

“In final publicul a fost fericit, pentru ei facem asta” raspunse Ivan.

Ma regasesc in povestea lor.

Cand am vrut sa fac ceva care pentru multi parea nebunesc, eu am simtit plasa pe care puteam sa cad, plasa pe care daca o sa cad, nu o sa cad forever, iar mana care sa ma salveze a aparut tot timpul.

Ca atunci cand un parinte isi lasa copilul sa mearga singur, iar cand e jos, vine, il ridica, il scutura de praf, il ia in brate… “te doare ceva?”, iar cu un zambet in bratele parintelui spune “nu, sunt bine”.

Asta cred ca avem noi nevoie ca sa ne riscam si sa avem initiative.
Cineva care sa ne zica ca mergem bine, spectatorul din primul rand care aplauda, regizor care urla cand gresim, prietenul care ne ia in brate si ne asigura ca “totul va fi bine”.

Toti avem nevoie sa ne simtim ca suntem iubiti, fie ca un prieten imparte o ciocolata cu noi, ca ni se ofera un masaj, o vorba buna sau poate ca sta cineva si ne asculta fara sa ne judece.

Daca te simti in siguranta la servici o sa fii creativ, daca o sa te simti iubit acasa o sa dai si tu din toata inima, daca prietenii o sa fie 100% acolo cu tine tu o sa fii o lumina pentru ei.

Relatiile ne tin in viata, ne tin vii, ne ajuta sa trecem peste multe, iar eu sunt super recunoscator pentru prietenii care ii am in jur, pentru parintii care m-au crescut si au fost dispusi sa ma suporte, deoarece ei sunt safenet meu.

Cine face parte din safenet-ul tau?

Inspirat de Simon Sinek – “Liderii mananca ultimii”

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

Log in with your credentials

Forgot your details?